Circuit prin Valea Gaura si Valea Ciubotea

September 1, 2016

Tura aceasta s-a nascut din dorinta de a fi din nou pe carari de munte, dupa o lunga pauza, alaturi de prieteni, cu dormit la cort, cu facut focul, cu admirat stele cazatoare si nu in ultimul rand s-a dorit a fi o tura lejera, fara carat cort in spate sau prea mult bagaj, pentru a nu ne scoate sufletul si a ne putea bucura de peisaj. Si pentru ca ne place sa ne rasfatam, ne-am mai dorit si o baie intr-un lac de munte. Nu se stia care va fi acesta, dar am aflat a doua zi.

Locatie: Muntii Bucegi  Perioada: 06.07.2016 Durata traseu: 9 h
Traseu: (Bran)- Poiana Zanoaga – Muchia Izvoarelor – Saua Polite – Poiana Gaura –Cascada Moara Dracului –Valea Gaura – Saua Hornurilor – Fereastra Tiganesti – Valea Ciubotei – Poiana Zanoaga

Vizualizare traseu:

Ca sa mai scurtam din traseu am mers cu masinile, din Bran, pe un drum forestier, pana la bariera, destul de aproape de Poiana Zanoaga, chiar in locul unde se bifurca marcaj cruce rosie cu marcaj triunghi galben. Tot aici am instalat si corturile, la sfarsit de tura.

Munctii Bucegi

Primul lucru pe care l-am facut, cand ne-am dat jos din masina, a fost sa ne punem la un picnic. Ce altceva puteam sa facem? Iri si-a instalat pana si hamacul, chit ca stia ca nu va fi pentru multa vreme. Cu burtile pline, relaxati, in jur de 11.00 ne-am hotarat ca ar fi cazul sa o luam la deal perpedes.

Valea Gaura

In cartile de specialitate acest traseu este trecut la categoria de trasee medii/dificile. Pentru Iri era la categoria de traseu „light” (usor/lejer), iar eu il trecusem la categoria de traseu solicitant. Deci fiecare dupa cum se simte de „in forma”. Iar eu nu ma simteam in forma deloc. Din zona noastra de picnic, am inceput sa urcam pe Muchia Izvoarelor, suficient de brusc si sustinut, incat sa-mi reevaluez in gand decizia alegerii traseului. Acest moment a fost intrerupt de aparitia unui pârş simpatic, apoi de tufele de zmeurata, scurte pauze care m-au ajutat sa-mi alung gandurile negre si sa-mi ridic moralul. A mai contribuit si strategia de a ma pune in fata grupului pentru a infrana ritmul celorlati, ca de, Marius facea un pas cat trei de-ai mei.

Micul pîrş

Micul pîrş

La scurt timp, tot balaurind pe poteca ingusta de pe Muchia Izvoarelor, printr-o padure deasa si destul de putin umblata de turisti, la cativa metrii departare, fix in fata potecii, ma confrunt cu aparitia unui caine. Din pozitia lui ciudata de stat la panda si constitutia destul de masiva si asemanatoare cu cea a unui lup, chiar am crezut ca-i unul, pana cand Iri, mai curoajoasa, i-a adresat cateva cuvinte duioase si a inceput sa se gudure. Asta-i efectul filmelor cu lupi. Devii comico-paranoic pe munte.

Muchia Izvoarelor

Muchia Izvoarelor

Il lasam pe „bine facutul” grivei sa-si continue traseul, in sens opus, iar noi, in curand ajungem in Saua Polite (1623 m) dupa care coboram circa 100 de metrii diferenta de nivel prin padure, pentru a-i urca inapoi spre Poiana Gaura. Ce-mi plac coborarile astea, dupa ce ai muncit sa urci atata! Dar cine se bucura de minunatia care va urma?

Valea Gaura

Din Poiana Gaura mai urcam circa 20 min, pe firul vaii, pana la intersectia indicatorului cu marcaj punct rosu spre Cascada Moara Dracului, pentru care ne abatem de la traseu doar 130m, in deliciul celor curajosi si caliti de a face o baie nud in ochiul de apa al cascadei, suficient de adanc cat sa-ti ajunga pana la barbie.

Cascada Moara Dracului

Cascada Moara Dracului

Cascada Moara Dracului

Timpul petrecut la cascada ne revigoreaza pentru urmatoarea urcare mai serioasa pe Valea Gaura, dar nu pentru mult timp, pentru ca dam de un minicanion splendid, care cerea sa fie explorat, chit ca nu ne ieseau la socoteala orele ramase pentru a sfarsi tura pe lumina .

Valea Gaura

Minicanion – pe Valea Gaura

Trecem si de minicanion, iar Iri gaseste niste flori de colt, ca apoi sa iesim intr-o caldare glaciara paradisiaca, o incantare a ochiului, inconjurata de pereti abrupti si impodobita de vegetatie, unde va trebui sa vorbesti in soapta daca nu vrei sa te auda vecinul. Un loc ideal pentru campat. Deja erau  vreo 2-3 corturi instalate si cu un mic ceaun in pregatire. Ne-am gandit ca pentru data viitoare, sa facem un mic efort in plus si sa caram corturile, macar pana aici. Eu una, aici as fi ramas, n-as mai fi plecat sa continui nici un traseu.

Valea Gaura

Loc ideal de campat


Valea Gaura

in zona caldarii glaciare


Valea Gura

Stancarii


Valea Gaura

Omul si muntele

Valea Gaura

In urma relatarilor de pana acum, as putea spune ca toata frumusetea traseului incepe abia din Poiana Gaura, iar in aceasta caldare glaciara, explodeaza in admiratie.

Valea Gaura

Branduse imprastiate peste tot

Valea Gaura

Continuam traseul printre stanci si ajungem la portiunea de traseu cu cele cateva cabluri si o saritoare de 15 m. Parcurgerea lor nu prezinta dificultati pentru cei cu rau de inaltime ci doar un efort sustinut. In rest o incantare continuua pentru admirat imprejurimile.

Urmarim poteca printre bolovani si flori, ba albe, galbene sau albastre, incepem sa ne ”rupem” in poze si in curand, fara sa ne dam seama, ajungem in marea deschidere a Vaii Gaura. De aici, pe o vreme cu vizibilitate excelenta puteam zarii indepartare Cabana Omu, fara probleme.

Valea Gaura

Pietre si flori


Renuntam la ideea de a mai urca pana la cabana, suntem prea lesinati si stam prost cu timpul, asa ca ca urcam direct pana in Saua Hornurilor, ca apoi sa o dam la vale pe Clincea.

Valea Gaura

Urcarea din Valea Gaura in Saua Hornurilor

Din Saua Hornurilor parcurgem o mica portiune de creasta. Avem parte de cateva puncte de belvedere, ba spre Malaiesti, ba spre Lacul Tiganesti, ba spre Turnurile Tiganesti si ne abtinem cu greu sa nu ne oprim pentru cate o fotografie.

Daca urcusul a fost cum a fost, nici coborarea pe Valea Ciubotea nu s-a lasat mai prejos. Din amintirile lui Iri ar fi trebuit sa ajungem cat mai curand la un drum forestier insa poteca a fost la fel de abrupta pana in Poiana Zanoaga, unde unul din noi a avut ideea geniala sa incepem sa mergem cu spatele, in felul acesta diminuam cu mult suferinta degetelor de la picioare si a bataturilor.

Stana de pe Valea Ciubotea este fix in poteca, exact cum „imi place mie”. Fiind in plin sezon, era chiar si animata. Facem o regrupare pentru intalnirea cu dulaii de la stana. Erau tolaniti la soare chiar in drumul nostru. Din socotelile noastre reiesea ca nu avem nici o sansa sa-i ocolim. Un cioban tanar, simpatic si vorbaret ne zareste din indepartare. Se apropie agale de „bodyguarzii” turmei pentru a ne veni in intampinarea depasirii momentului critic. Ca sa fim si noi draguti facem conversatie in semn de multumire. Aflam ca isi astepta cu nerabdare sa-i vina inlocuitor la stana, pentru a putea pleca acasa. Fac cu randul, o luna da, o luna ba. „Innebunesti daca stai toata vara. Mai te iei si tu in vorba cu turistii, ii mai aperi de caini. E unul, care rupe orice prinde, nu tine cont ca-i animal sau om”. A fost ultimul lucru pe care as fi vrut sa-l aud. Uneori nici nu stiu de ce ar fi bine sa-mi fie mai teama de un urs, sau de un dulau de la stana! Il intrebam si de urs. „Aproape in fiecare noapte ne-a dat tarcoale. Il speriem cu cainii si lumini. Da da-l dracu, de cateva seri n-o mai venit! S-a intamplat sa trebuiasca sa recuperam oaia din gheare. Uneori se enerveaza si se da la tine”. Ideea era ca noi sa n-avem grija, ca „da-l dracu”, ursul vine la mancare serioasa, nu la o conserva.

De la stana mai aveam aproape o ora de mers pana-n Poiana Zanoaga, suficient cat sa mai prindem putina lumina pentru instalarea corturilor.

Valea Gura

Flori “culese” de pe traseu


Valea Gura

Alte flori “culese” de pe traseu


Valea Gura

Alaturi de florile de colt “culese” de Iri

Imediat dupa Poiana Zanoaga am ajuns la refugiul Salvamont, care se pare ca era cu un foarte circuit inchis. Era dotat chiar si cu o bariera cu lacatel. Nu cumva sa se apropie vreun turist locul cu pricina. In schimb era aglomerat “de-ai casei”,  rude, familie, prieteni, ca si cum locul era o pensiune privata. Consider ca genul acesta de locatii ar trebui sa fie mai primitoare pentru turisti si nu doar pentru cei mentionati mai sus, punand bariera dupa bariera. Stim cu totii ca salvamontistii au un salariu de 2 lei, insa refugiul acesta si oamenii de acolo nu aveau aerul ca s-ar incadra in categoria aceasta. Daca se intampla sa beneficiem de fonduri europene macar atitudinea fata de turisti sa fie alta. Zic si eu. Poate gresesc, insa asa m-am simtit trecand p-acolo: un instrus.

La un km de Salvamont ne asteptau masinile. N-a mai trecut mult timp si intunericul si-a facut aparitia, dar nu inainte de instalarea corturilor. A urmat o masa copioasa deasupra cerului instelat, in lumina unui mic foc de tabara, suficient cat sa dea un farmec aparte poenii, aleasa ca loc de odihna pana a doua zi.

In fata focului

In fata focului


Muntii Bucegi

Dimineata aprindem din nou focul si pregatim un mic dejun pe cinste

Ziua ce-a urmat a fost dedicata relaxarii totale, a vindecarii bataturilor de la picioare, a febrei musculare si nu in ultimul rand un racnet de revoltare impotriva caldurii. Asa ca ne-am indreptat rotile masinilor catre Lacul Pecineagu, unde n-am ezitat nici o clipa sa ne punem costumele de baie. Dumnezeule, ce senzatie! Rece si revigorant! Sa tot ai parte de momente din astea.

Lacul Pecineagu

Lacul Pecineagu


Lacul Pecineagu

Rece dar revigorant

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Articole similare

1 comment

Lucian March 26, 2017 at 9:26 am

Foarte frumoasa relatarea scrisa de tine,iar pozele…de vis!Multumesc pentru impartasirea acestei experiente!

Reply

Loc pentru comentarii