Despre răul de mare și plaja Lalaria

September 4, 2016
Plaja Lalaria

Nici bine nu crapă de ziuă, că ne și aruncăm în Marele Albastru. Încălțăm labele și ochelarii de înot. Scoatem țipete de bucurie și incercăm să prindem cât mai mult din această dimineață minunată. Apa este caldă și deloc tulbure. Ne scufundăm ba pe sub barcă, ba pe lângă barcă. Este prima baie de când suntem plecați cu Anassa.

Bălăceala  noastră este întreruptă brusc de timpul care ne presează sa o luăm din loc. Astăzi avem de parcurs o distantă de aproximativ 75 km , din portul Trikeri (Insula Trikeri) pană in portul Loutraki (Insula Skopelos), iar în drumul nostru vom opri la una din renumitele plaje de pe Insula Skiathos,  Lalaria beach. Acest traseu nu va dura nici mai mult nici mai putin de 9 ore.

O idee nu tocmai grozavă este de a lua micul dejun pe barca care iși croiește deja loc printre valuri, în legănatu-i specific. Poate nu a fost unul dintre cele mai potrivite momente pentru a mânca, dar foamea bate rațiunea și mănânc împreună cu ceilalți, niște tzatziki cu pâine, fără să exagerez. În același timp cu îngurcitatul, marea devine din ce în ce mai agitată iar legănatul barcii mai putenic. Procesul de digestie nu este prea încantat de ce se intamplă. Încet, încet stomacul meu incepe sa se revolte și se instalează o stare de rău la care nu m-aș fi asteptat, dată fiind ziua linistită de ieri. „Colac peste pupăză“astăzi se presupune să fie o zi lungă de navigat, fară  prea multe posibilitați de oprire pe uscat.

Timpul trece şi îmi dau seama că s-a instalat răul de mare. Este prea târziu pentru o pastilă contra „rău de mişcare”. Aceasta trebuia luată cu 1 oră înainte de plecare și apariția simptomelor. Dar cine ar fi crezut? Acum nu o să mai aibă nici un efect.

Starea mea de rău este la apogeul in care nu pot sa înghit  nici un pahar cu apă. Nici vorbă de stat în cabină sau în interiorul bărcii. Cea mai bună soluţie este să respir aer adânc în piept, să stau locului  şi să ţintesc orizontul cu privirea. Adică m-am transformat intr-o stană de piatră cu o față schimonosită.

Marea parcă-i ceva mai agitată decât în ziua anterioară, sunt valuri, vânt sau este doar agonia. Răul de mare pune stăpânire pe mine şi nu mai pot face nici o mişcare. Simt că la cea mai mică întoarcere de cap se va întâmpla inevitabilul.

Privesc cu jind către uscat, la plajele minunate pe care le lăsăm în urmă. Tocmai trecem pe lângă Skiathos. Nu se vrea să oprim aici, că cică ar fi prea turistic.

Spre disperarea mea, facem totuși o pauză pe o plajă cu renume, Lalaria Beach, loc în care se poate ajunge doar cu barca, numai în perioade cu vânturi calme. Dar când ai rău de mare „you don’t give a fuck” de locul în care vei opri. Numai legănat să nu fie.

Ancorăm la o distanţă destul de mare faţă de mal, pentru a nu risca sa ne lovim de stânci sau de  fundul apei. Asta presupune sa înotăm vreo 500 m până la mal. În situația în care mă aflu, nu prea mă încântă. Aproape mi se pare o glumă proastă fiu nevoită  arunc în apa asta agitată . Şi totuşi arunc. Şi totuşi parcă îmi este mai bine decât pe barcă, dar am grijă înot repede, aproape fără mai scot capul din apă. Noroc cu labele care ma ajuta prind viteză.

Cad aproape leșinată pe pietrele care acoperă plaja Lalaria. Primul lucru pe care îl văd este un panou de atenţionare: „It is strictly prohibited to remove pebbles or stones from anywhere on the beach”. Ca sa vezi, tocmai asta vroiam fac!

Ce-i așa faimos la plaja asta? Stânci uriaşe, de o culoare incredibil de albă ies dintr-o apă turcoază. Formaţiuni naturale din piatră formează o arcadă frumoasă, ca o intrare ceremonioasă în ape învolburate. Se vrea a fi o plajă salbatică, dar ambarcaţiuni mari și mici, pline de turisti, vin şi pleacă pentru a vedea „ceva deosebit”. Nu este deloc locul unde ai putea spune ca vii pentru intimitate, iar eu nu sunt deloc “in the mood” pentru apreciere. Sunt mult prea interesată de a săruta pamântul oriunde s-ar afla el.

După nici o oră de  explorat Lalaria Beach mă văd nevoită să mă întorc pe barcă şi la legănatul terorist. Doar am plecat într-un „sailing trip”, nu vizite culturale! Trebuia aştept vom sta toată ziua pe apă. Şi totuşi…Nu mai trece mult timp iar stomacul meu scoate nişte zgomote de resetare, se revoltă şi exact ce nu-ţi doreşti se întâmple, se întâmplă. Ziua asta este un “fuck up” total.

Pe seară, după cele 9 ore de navigat, ajungem în Portul Loutraki. Sunt epuizată fizic și psihic. Sunt aproape pe punctul să renunț la toată excursia asta și sa iau primul ferry spre casă. Facem ședință de grup și  încercăm facem un nou plan de bătaie pentru zilele următoare, mai puţin hard-core, cu distanţe mai scurte şi opriri mai dese. De data asta o sa am grijă sa-mi iau zilnic pastila de ” rău de mișcare”.

Save

Save

Save

Save

Save

Articole similare

1 comment

DVR May 4, 2017 at 9:53 am

Ce peisaje minunate !

Reply

Loc pentru comentarii